Liberalii s-au reunit pentru a face pasul înainte. Una dintre deciziile care ar putea fi luate: schimbarea conducerilor PSD-iste de la toate instituțiile primite pe algoritm politic

Liberalii se reunesc azi, la ora 10:00, într-o ședință-cheie, după ce PSD a votat masiv retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Una dintre teme este curățarea instituțiilor și autorităților statului de oamenii social-democraților plantați în conduceri pe baza algoritmului politic situlat în statutul coaliției.

Reuniunea Biroului Politic Extins al PNL este considerată una decisivă pentru stabilirea direcției partidului și a guvernării în perioada următoare. La finalul ședinței, conducerea liberală urmează să anunțe oficial ce decizii vor fi luate în contextul crizei din coaliție.

miniștrii PSD își vor depune mandatele. Totuși, alte funcții ocupate de PSD — precum secretarii de stat, prefecții sau președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu — nu vor fi afectate în prima fază. Această nuanță, prezentată ca o consolare, ar putea deveni însă și cel mai periculos punct de vulnerabilitate al strategiei PSD.

De ce? Pentru că exact în această zonă — prefecți, secretari de stat, directori de agenții — PNL poate declanșa lovitura de forță, cum a făcut-o, de altfel, și pe vremea când Vasile Blaga era ministru de Interne, și PSD a abandonat alianța. Atunci, PNL a reușit, practic peste noapte, să scoată oamenii social-democraților din toate structurile administrative pe care le dețineau.

▌Ce ar pierde PSD concret: o anatomie a riscului

Să facem o contabilitate precisă a mizei administrative. În Guvernul Bolojan, PSD deține 6 ministere din cele 16 — Justiția, Sănătatea, Munca, Energia, Agricultura și Transporturile. Pe lângă acestea, vicepremierul PSD este Marian Neacșu, unul dintre apropiații lui Grindeanu.

Dar pierderile la nivelul miniștrilor — oricât de dureroase simbolic — sunt previzibile și asumate. Mult mai mare este riscul în straturile inferioare ale puterii:

■ Prefecții și subprefecții. Din cei 42 de prefecți, PSD numise la formarea coaliției 21, PNL — 17, iar UDMR — 4. Prefectul nu este un simplu funcționar: el coordonează serviciile deconcentrate ale ministerelor la nivel județean, de la drumuri la inspecții sanitare, de la poliție comunitară la registrul agricol. Pierderea unui prefect înseamnă, pentru baronul local, pierderea unui instrument esențial de control și distribuție a resurselor. Așadar, baronul dintr-un județ se trezește că a rămas fără prefect. Va fi un șoc pentru organizațiile locale.

■ Secretarii de stat. La nivelul eșalonului doi al Executivului, PSD deținea o pondere proporțională cu greutatea sa parlamentară — zeci de secretari de stat distribuiți în ministerele pe care le controla direct sau pe care le influența prin algoritmul coaliției.

■ Directori de agenții naționale. Acesta este poate stratul cel mai puțin vizibil, dar cu cel mai mare impact asupra capacității de funcționare teritorială a PSD. Agențiile cu prezență județeană — APIA (plăți agricole), ANOFM (ocuparea forței de muncă), ANAF (administrație fiscală la nivel local), casele de pensii, casele de sănătate, inspectoratele școlare — reprezintă nervii administrației de proximitate, cei care leagă cetățeanul obișnuit de „omul partidului" la nivel local.

Dacă PNL decide să curețe structurile într-un tempo accelerat, PSD ar putea pierde simultan toate aceste pârghii, rămânând cu mandatele de parlamentari și cu funcțiile din administrația locală electivă, dar fără instrumentele executive care transformă voturile în putere reală.

Ultimele articole

Categorii