Miercuri seară, 8 aprilie 2026, Palatul Cotroceni a fost scena unui moment pe care România îl va citi diferit în funcție de cum se va termina. Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele de numire pentru șapte din cei opt procurori propuși de ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, la conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT. Trei dintre aceștia aveau avize negative din partea CSM. Președintele a ieșit în față cu argumente pregătite, cu o retorică defensivă și cu o frază-pandantiv pe care a repetat-o ca un scut: „Nu sunt propunerile PSD." Problema este că România a auzit fraza. Și că nimeni nu a crezut-o cu totul.
Pentru a înțelege ce a făcut Nicușor Dan, trebuie înțeles în ce tip de cursă juca. El este un președinte fără partid propriu într-un sistem în care toate procedurile de numire trec prin filtrele altor actori politici. Toți candidații acceptați de șeful statului au fost propuși de ministrul Justiției, Radu Marinescu, membru PSD — și asta în pofida faptului că, în cazul unora, CSM avusese anterior aviz negativ. Nu există, în actuala arhitectură constituțională, o cale prin care un președinte poate numi șefi de parchete ocolind complet Ministerul Justiției. Analogia lui Nicușor Dan cu Giovanni Falcone — oricât de discutabilă retoric — conținea un grăunte de adevăr instituțional: procedura este ce este.
Întrebarea corectă nu era dacă propunerile au venit de la PSD. Veneau, inevitabil. Întrebarea corectă era: ce a negociat Nicușor Dan în schimb? Și ce a acceptat pe fond?
▌Jocul periculos al președintelui: ce a acceptat, de fapt
Președintele a semnat numiri care au stârnit îngrijorări concrete, nu doar politice.
Cristina Chiriac, numită procuror general, este șefa DNA Iași, acuzată că nu a furnizat probe video în cazul episcopului Hușilor, Cornel Onilă, condamnat pentru viol cu minori, și că nu a disjuns cauza către parchetul competent pentru soluționarea abuzurilor sexuale. Aceasta e o acuza gravă, nu o cacealma politică. Ea nu a rămas fără ecou: CSM a dat aviz negativ și pentru Marinela Mincă, desemnată procuror-șef adjunct la DNA.
Fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, a susținut că Nicușor Dan a dat „o palmă propriului electorat" numindu-i „pe cei care au frânat lupta anticorupție și anchetele importante" și că Marius Voineag „o va domina pe Chiriac — este mai abil, are o experiență diferită și o anvergură mai mare".
Aceasta este, probabil, vulnerabilitatea structurală reală a deciziei: nu că Chiriac e neapărat rea, ci că Voineag — criticat explicit de Nicușor Dan — a fost totuși numit adjunct, de unde poate exercita o influență informală uriașă. Întrebat de ce i-a numit adjuncți pe foștii șefi, deși îi criticase, Nicușor Dan a răspuns că le-a reproșat lipsa de fermitate publică pe teme structurale, nu activitatea profesională în sine. Explicația nu a convins.
▌Argumentul președintelui — și cât valorează
Nicușor Dan a dat un răspuns în conferința de presă care merită citit cu atenție, nu ignorat.
El a declarat că propunerile nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori încă din ianuarie. A spus că metodologia lui a fost simplă: a întrebat procurorii care sunt cele mai bune structuri teritoriale și a urmat răspunsul majoritar — DNA Iași, condusă de Chiriac, și DIICOT Timișoara, condus de Miron. Este o metodă neortodoxă, discutabilă, dar nu neapărat iraționala.
Președintele a argumentat, de asemenea, că are nevoie de „oameni care să rupă ritmul" în parchete și că „o privire din afară este uneori mai corectă decât una dinăuntru", justificând astfel ignorarea avizului CSM.
La întrebarea dacă a existat o condiționare din partea PSD privind menținerea coaliției și susținerea Guvernului Bolojan, răspunsul a fost scurt și categoric: „Nicidecum."
Poate că e adevărat. Poate că Nicușor Dan a calculat că, dacă tot nu putea ocoli PSD-ul procedural, mai bine accepta propuneri pe care le considera profesional rezonabile decât să intre într-un blocaj instituțional indefinit, cu parchete fără conduceri și cu prețul politic al unui conflict deschis cu Guvernul Bolojan. Este o logică posibilă. Nu e lipsită de temei.
▌Unde a greșit și cum va plăti
Chiar dacă logica e parțial justificată, execuția a fost slabă în mai multe puncte.
Prima greșeală: narativul. Argumentul Giovanni Falcone a fost o eroare de comunicare aproape jenant de transparentă. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a remarcat că nimeni nu susținuse că Falcone ar fi PSD-ist — întrebarea nu era despre identitatea candidaților, ci despre cine a controlat selecția.Un președinte care simte nevoia să demoleze „speculații" cu exemple din mafia siciliană e un președinte care a pierdut deja bătălia de imagine.
A doua greșeală: transparența procesului. Nicușor Dan a recunoscut implicit că nu a comunicat public nimic în tot intervalul de analiză, pentru a nu „influența celelalte autorități". Rezultatul a fost un vacuum de informație umplut de zvonuri și speculații, tocmai ceea ce a dorit să evite.
A treia greșeală: tratarea criticilor. Nicușor Dan i-a întors pe criticii din zona societății civile cu o frază de genul „dacă formatorii de opinie greșesc, cine îi penalizează?" — o reacție defensivă, aproape resentimentară, care nu stă bine unui președinte. Electoratul pro-european care l-a votat se identifică adesea tocmai cu acei „formatori de opinie". Să-i tratezi cu condescendență este să taie craca pe care stai.
USR a reacționat tranșant, susținând că numirile „au de fapt marca PSD", în ciuda negărilor, și că încrederea cetățenilor în sistemul judiciar depinde direct de modul în care sunt realizate numirile în funcțiile-cheie.
▌Poate că are dreptate și nu ne dăm seama?
Există un scenariu în care Nicușor Dan iese câștigător din această decizie.
Dacă Cristina Chiriac se dovedește un procuror general energic și independent, dacă DNA și DIICOT vor produce dosare mari în urmatorii doi ani, dacă parchetele vor „dinamiza" activitatea cum a cerut președintele — atunci toată critica de azi va arăta retroactiv ca panică nefondata. Unii procurori contestați la numire s-au dovedit, în trecut, mai buni decât cei aplaudați.
Nicușor Dan a spus că în șase luni-un an va fi vizibilă o îmbunătățire a activității parchetelor și și-a asumat explicit că, dacă greșește, românii îl vor penaliza. Este un pariu asumat. Pariul unui om care fie știe ceva ce noi nu știm, fie subestimează cât de greu e de câștigat din nou încrederea pierdută.
▌Concluzie: un pariu pe termen lung cu mize pe termen scurt
Jocul lui Nicușor Dan nu este neapărat cel al unui om capturat de PSD. Poate fi jocul unui politician pragmatic care a decis că, în absența unui sistem de numiri alternativ, mai bine controlezi calitatea indivizilor decât să refuzi procesul. Problema este că pragmatismul fără transparență arată identic cu capitularea.
Prețul imediat e deja vizibil: eroziunea imaginii în rândul electoratului pro-european și pro-justiție care l-a adus la Cotroceni. Prețul pe termen lung va depinde de ce fac Cristina Chiriac, Viorel Cerbu și Codrin Miron cu mandatele lor de trei ani.
Dacă parchetele vor tăcea, Nicușor Dan va tăcea cu ele — electoral vorbind.
Dacă vor vorbi, el va putea spune că a știut ce face.
Deocamdată, nimeni nu știe sigur. Poate, nici el...
