Inspecția Judiciară s-a autosesizat după ce Curtea de Apel București a suspendat serviciile Romatsa. Sentința poate duce la anularea a sute de zboruri zilnice în România și Republica Moldova, două țări cu spații aeriene închise complet, și aproape 2.000 de zboruri zilnice anulate pe rute internaționale, civile dar și militare. Este una dintre temele care se va discuta azi în CSAT.
Controversata hotărâre judecătorească a fost dată într-un proces cu acuzații de discriminare din partea mai multor controlori de trafic.
Conform portalului instanțelor, Stelian Constantinescu, Ioana Alexandra Galan, Vlad Ionuț Păduraru, Alexandra Nedelcu, Simona-Georgiana Bițianu, Gabriela Tuică și Mihai Cominceanu sunt controlorii de trafic care au dat în judecată Romatsa din cauza condițiilor de angajare.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind o hotărâre judecătorească referitoare la suspendarea certificatului de furnizare a serviciilor de navigație aeriană al ROMATSA și implicațiile acesteia, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor prealabile, în condițiile legii”, a anunțat luni Inspecția Judiciară.
Reacția Inspecției vine după ce HotNews a relatat despre decizia Curții de Apel București care ar putea paraliza activitatea aeriană, în cazul în care va rămâne definitivă.
Pe 27 februarie, Curtea de Apel București pronunța o decizie prin care suspenda pentru o lună calendaristică certificatul de furnizare servicii al ROMATSA. Decizia nu este una definitivă sau executorie, deci nu produce efecte juridice. Ea a fost atacată cu recurs. Potrivit datelor consultate de HotNews, până acum instanța de la București nu a publicat motivarea deciziei.
Decizia este una fără precedent și se traduce practic prin posibilitatea închiderii spațiului aerian al țării, nu doar pentru cursele care aterizează și decolează în România, ci și pentru cele care tranzitează spațiul aerian național.



