Cele două instanțe controlate de Lia Savonea nu au furnizat informațiile solicitate oficial de Agentul Guvernamental, deși o ordonanță în vigoare le impune această obligație explicit și fără echivoc. Refuzul nu e administrativ, e juridic.
Duminică, G4Media a publicat un răspuns oficial transmis de Executiv la o solicitare de presă în care arată că marile instanțe, respectiv Curtea de Apel Bucureșt și ÎCCJ au refuzat să ofere datele necesare pentru apărarea României în cauza Andriescu și alții vs România, aflată pe rolul CEDO.
Refuzul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Curții de Apel București de a furniza Guvernului date financiare privind litigiile salariale câștigate de magistrați nu este o simplă neglijență administrativă. Este, potrivit legii în vigoare, o încălcare a unei obligații exprese, cu consecințe juridice clare — și cu un potențial conflict de interese instituțional fără precedent în istoria recentă a relației dintre puterile statului.
▌Obligația legală — textul care nu lasă loc de interpretare
Documentele oficiale obținute de G4Media arată că Agentul Guvernamental al României a solicitat celor două instanțe date privind impactul financiar al proceselor salariale prin care magistrații și-au obținut majorări consistente de venituri. Datele erau necesare reprezentării statului în cauza „Andriescu și alții vs. România", aflată pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului.
Răspunsul celor două instituții: nu dețin centralizările, nu au informații suplimentare sau nu pot furniza datele solicitate. Un răspuns pe care legea îl califică, fără ambiguitate, drept neconformare la o obligație juridică.
➭ Temeiul legal — OG nr. 94/1999, art. 6 alin. (1) și (2)
„[Instanțele judecătorești] au obligația să trimită Agentului guvernamental, la cererea și în termenul stabilit de acesta, [...] actele, datele și informațiile necesare reprezentării intereselor statului român."
.
Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața CEDO, aprobată prin Legea nr. 87/2001, în vigoare.
Textul este lipsit de orice ambiguitate. Instanțele judecătorești — inclusiv ÎCCJ și CAB — nu au o marjă de apreciere în privința furnizării datelor. Legea nu spune că „pot" sau că „colaborează" — spune că „au obligația". Cererea Agentului Guvernamental nu este o solicitare în regim de liberă apreciere: ea declanșează o obligație legală pozitivă, cu termen și conținut definite chiar de solicitant.
„Refuzul nu e administrativ — e juridic. Instanțele au o obligație legală expresă față de Agentul Guvernamental. Ignorarea ei echivalează cu sabotarea apărării statului în fața CEDO."
▌Un conflict de interese instituțional explicit
Miza depășește o dispută procedurală. Cauza „Andriescu și alții vs. România" nu privește o chestiune abstractă de drept: cinci magistrați cer CEDO să oblige România la plata imediată a unor drepturi salariale restante, drepturi obținute inițial în instanță și eșalonate ulterior prin ordonanțe de urgență.
Cu alte cuvinte: magistrații sunt beneficiarii direcți ai proceselor ale căror date trebuie centralizate. Hotărârile au fost pronunțate de instanțe formate din colegi ai acelorași magistrați. Iar acum, exact instituțiile sistemului judiciar — ÎCCJ și CAB — refuză să ofere statului informațiile necesare pentru a se apăra în fața judecătorilor europeni.
▌Tripla vulnerabilitate a refuzului
Magistrații sunt beneficiarii direcți ai litigiilor pentru care statul cere date — conflict de interese instituțional evident.
Hotărârile salariale au fost pronunțate de colegi ai acelorași magistrați care acum presează la CEDO.
Chiar instituțiile care ar trebui să coopereze cu statul sunt cele care îi blochează apărarea în procesul internațional.
Situația devine deja un potențial conflict juridic de natură constituțională: o autoritate publică împiedică Guvernul să își exercite atribuțiile constituționale de reprezentare externă a statului. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, un astfel de conflict apare tocmai atunci când o instituție blochează exercitarea atribuțiilor altei autorități.
▌Cum se încadrează legal răspunderea pentru o astfel de faptă
Obligația din OG 94/1999 este expresă și prevăzută în cuprinsul unui act normativ cu putere de lege — condiție necesară, potrivit deciziilor CCR, pentru orice angajare a răspunderii penale pentru abuz în serviciu. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de o simplă lipsă de cooperare informală, refuzul ÎCCJ și al CAB nu se poate ascunde în zona „discreției administrative".
Discuția juridică gravitează în jurul a trei posibile paliere de răspundere:
➭ Palierele posibile de răspundere
Răspundere constituțională — conflict între autorități publice, sesizabil la Curtea Constituțională de Guvern, pentru blocarea exercitării atribuțiilor de reprezentare externă a statului.
Răspundere administrativă — neconformarea la o obligație legală expresă poate atrage controlul instanței de contencios administrativ sau al CSM, în calitate de garant al bunei funcționări a sistemului judiciar.
Răspundere penală — teoretic posibilă pentru abuz în serviciu, dacă se demonstrează refuzul intenționat și prejudiciul adus intereselor legitime ale statului; practic dificilă, dat fiind statutul magistraților și complexitatea probatorie.
Pe termen scurt, cel mai solid teren este cel constituțional, iar Guvernul are instrumentele necesare:
- poate sesiza CCR pentru conflict juridic de natură constituțională,
- poate notifica CSM
- poate — dacă probele susțin — formula o plângere penală. Niciuna dintre aceste opțiuni nu a fost activată până la publicarea acestui articol.
▌Miza financiară și urgența politică
Dacă CEDO ar obliga România la plata imediată a tuturor drepturilor salariale eșalonate ale magistraților, impactul bugetar s-ar ridica la ordinul miliardelor de lei — într-un moment în care România se confruntă cu un deficit bugetar sever și cu presiuni ale Comisiei Europene pentru consolidare fiscală.
Imposibilitatea de a demonstra la Strasbourg amploarea financiară a fenomenului — tocmai pentru că instituțiile judiciare refuză să furnizeze datele — ar putea slăbi decisiv poziția statului în fața Curții și ar putea transforma un dosar salarial în precedent de sute de milioane de euro.
Practic, România se apără la CEDO fără datele de care are nevoie, pentru că instituțiile care le dețin au ales să nu le furnizeze — cu încălcarea unei legi în vigoare.
Așadar, întrebarea nu mai este dacă există o obligație legală. Ea există, este clară și este ignorată. Întrebarea este cine va răspunde pentru consecințele acestei ignorări asupra intereselor financiare ale statului român.
▌articol conex ⤵︎
