CNAIR a publicat harta punctelor în care se va desfășura ancheta Origine-Destinație, în cadrul căreia șoferii vor fi opriți de polițiști și întrebați de recenzori despre traseul și scopul călătoriei, relatează Antena 3 CNN.
Ancheta va avea loc în zilele de 7 octombrie, 21 octombrie, 28 octombrie și 4 noiembrie 2026, în două intervale orare: 08:00-12:00 și 14:00-18:00.
Unde și când vor avea loc anchetele
Pe harta publicată de CNAIR, fiecare punct este marcat printr-o culoare corespunzătoare zilei în care se va desfășura ancheta, potrivit legendei.
Autoritățile precizează că punctele în care vor fi realizate anchetele Origine-Destinație au fost stabilite prin metode statistice. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Instrucțiunilor tehnice privind organizarea și efectuarea anchetelor de circulație Origine – Destinație.
Ce vor fi întrebați șoferii
Formularul de anchetă cuprinde întrebări despre originea și destinația cursei, precum București, Zalău, Suceava sau Chișinău, dar și despre scopul călătoriei, cum ar fi deplasarea la locul de muncă, călătoria turistică, întoarcerea acasă sau transportul comercial.
Recenzorii vor solicita, de asemenea, informații despre specificul transportului, respectiv felul mărfii în cazul autovehiculelor de marfă sau numărul de pasageri pentru vehiculele de transport persoane.
CNAIR: Informațiile sunt anonime
CNAIR precizează că datele solicitate în cadrul anchetei nu vor permite identificarea șoferilor sau a vehiculelor.
„Toate informațiile solicitate sunt strict anonime. Nu vor fi înregistrate date referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, identitatea conducătorului auto sau alte elemente de identificare personală. Procesul respectă integral Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR).
Având în vedere importanța acestei acțiuni de interes public pentru optimizarea rețelei rutiere naționale, CNAIR solicită conducătorilor auto înțelegere și cooperare cu echipele din teren, astfel încât timpul de staționare să fie minim, iar fluxurile de trafic să nu fie perturbate”, a comunicat CNAIR.



