Guvernul a anunțat luni că, în data de 20 mai de la ora 14:00, va organiza la Palatul Victoria, Sala Transilvania, dezbatere publică privind proiectul de hotărâre de Guvern pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”. Proiectul instituie obligația RA-APPS de a publica pe pagina proprie de internet, în datele de 31 mai şi 30 noiembrie ale fiecărui an, şi menține publicată, lista tuturor imobilelor, proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea regiei.
Accesul participanților se va realiza prin intrarea B (strada Paris).
Lista pe care urmează să o publice RA-APPS cu toate imobilele pe care le administrează va trebui să includă:
- adresa imobilului, suprafața desfășurată, suprafața terenului;
- destinația imobilului: spațiu de locuit, spațiu pentru birouri, spațiu cu altă destinație;
- în cazul persoanei juridice care utilizează imobilul se precizează: denumirea autorității sau instituției publice centrale sau locale, organizației sindicale, partidului politic, fundației, asociației, cabinetului de avocatură, biroului notarial, unității aparținând cultelor religioase, unității din domeniul presei sau editurii, misiunii diplomatice, oficiului consular, reprezentanței organizației internationale interguvernamentale acreditate în România, alte instituții;
- în cazul persoanei fizice care utilizează imobilul se precizează:
(i) categoria funcției beneficiarului: demnitar, înalt funcționar public, funcționar public, personal cu statut special, personal contractual, altă categorie, fără a se menționa titulatura explicită a funcției;
(ii) categoria instituției în care își desfășoară activitatea: birou parlamentar, minister, agenție, autoritate, oficiu, consiliu, institut, secretariat de stat, directorat, departament, altă categorie, fără a se menționa denumirea explicită a instituției;
- tipul contractului încheiat: închiriere, folosință gratuită, prestări de servicii, asociere;
- temeiul de drept în baza căruia a fost atribuit imobilul către beneficiar și forma de alocare a contractului: prin atribuire directă cu aprobarea instituției abilitate sau prin procedură de licitație, potrivit legii;
- data începerii și data încetării contractului;
- prețul contractului sau chiria lunară, dacă este cazul.
Cei care doresc să participe la dezbatere trebuie să se înscrie anterior, iar în timpul evenimentului vor lua cuvântul în ordinea în care s-au înscris. Fiecare va avea la dispoziție 10 minute pentru a prezenta propunerile.
Este cunoscut faptul că numeroși foști nomenclaturiști și potentați PSD (cum este cazul fostului pușcăriaș Adrian Severin) locuiesc de zeci de ani în aceste vile de lux plătind chirii infime.
La dezbaterea publică sunt invitați să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toți cei interesați. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze prin transmiterea unui e-mail la: [email protected] sau utilizând platforma e-consultare.gov.ro.
Propunerile, sugestiile, opiniile exprimate în scris cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice pot fi depuse până la data de 20.05.2026.
Guvernul a pus, în 14 mai, în transparență, la propunerea Secretariatului General al Guvernului, un proiect de Hotărâre de Guvern prin care obligă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) să facă publică lista completă a imobilelor aflate în administrarea sa, precum și modul în care acestea sunt folosite.



