„Când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani care rod proviziile și am pus lumina pe ei. Și asta a deranjat”. Declarația lui Ilie Bolojan nu a fost o metaforă în vânt. A fost o descriere anatomică a unui sistem construit pe parcursul a peste două decenii de guvernare PSD: rețeaua de oameni de partid instalați în funcții de conducere la agenții, autorități, companii naționale, consilii de administrație — un aparat paralel care consumă resurse publice și rezistă oricărei tentative de reformă. Decizia PSD de a ieși de la guvernare, programată a fi votată luni, 20 aprilie, nu este un gest de opoziție politică principială. Este, în esență, reacția de panică a unui sistem căruia i s-a aprins lumina în cămară. Și, aici, Grindeanu are o mare problemă: riscă să fie devorat chiar de șobolanii de partid, care vor fi dați afară din cămările statului. Și, nu sunt puțini, sunt sute de șobolani care, într-un fel sau altul, au plătit pentru funcțiile astea și acum se văd cu cutiile de pantofi insuficient umplute...
Mâine, miniștrii lui Grindeanu își vor depune mandatele, iar PNL va răspunde în forță după tiparul precedentului din 2009, când social-democrații au abandonat alianța, iar liberalii au lovit peste noapte, scoțând PSD-iștii din toate structurile administrative pe care le dețineau.
▌LUNI — ZIUA SOCOTELILOR
Luni, 20 aprilie, PSD votează intern dacă iese de la guvernare. Dacă votul e afirmativ și miniștrii PSD își depun demisiile, câteva sute de poziții din aparatul de stat vor intra într-o zonă de incertitudine. Secretari de stat, directori de agenții, prefecți, membri în consilii de administrație — toți numiți pe criterii politice, nu profesionale.
Bolojan a anunțat că va analiza de la caz la caz: „Cei care își fac treaba pot rămâne." E o formulă diplomatică.
În Guvernul Bolojan, PSD deține 6 ministere din cele 16 — Justiția, Sănătatea, Munca, Energia, Agricultura și Transporturile. Pe lângă acestea, vicepremierul PSD este Marian Neacșu, unul dintre apropiații lui Grindeanu.
■ ARTICOL CONEX⤵︎
Dar pierderile la nivelul miniștrilor — oricât de dureroase simbolic — sunt previzibile și asumate. Mult mai mare este riscul în straturile inferioare ale puterii:
■ Prefecții și subprefecții. Din cei 42 de prefecți, PSD numise la formarea coaliției 21, PNL — 17, iar UDMR — 4. Prefectul nu este un simplu funcționar: el coordonează serviciile deconcentrate ale ministerelor la nivel județean, de la drumuri la inspecții sanitare, de la poliție comunitară la registrul agricol. Pierderea unui prefect înseamnă, pentru baronul local, pierderea unui instrument esențial de control și distribuție a resurselor. Așadar, baronul dintr-un județ se trezește că a rămas fără prefect. Va fi un șoc pentru organizațiile locale.
■ Secretarii de stat. La nivelul eșalonului doi al Executivului, PSD deținea o pondere proporțională cu greutatea sa parlamentară — zeci de secretari de stat distribuiți în ministerele pe care le controla direct sau pe care le influența prin algoritmul coaliției.
■ Directori de agenții naționale. Acesta este poate stratul cel mai puțin vizibil, dar cu cel mai mare impact asupra capacității de funcționare teritorială a PSD. Agențiile cu prezență județeană — APIA (plăți agricole), ANOFM (ocuparea forței de muncă), ANAF (administrație fiscală la nivel local), casele de pensii, casele de sănătate, inspectoratele școlare — reprezintă nervii administrației de proximitate, cei care leagă cetățeanul obișnuit de „omul partidului" la nivel local.
Dacă PNL decide să curețe structurile într-un tempo accelerat, PSD ar putea pierde simultan toate aceste pârghii, rămânând cu mandatele de parlamentari și cu funcțiile din administrația locală electivă, dar fără instrumentele executive care transformă voturile în putere reală.
▌MIZA REALĂ: DE CE LE E FRICĂ
Vicepremierul Oana Gheorghiu, după luni de tăcere publică, a rupt tăcerea sâmbătă, 18 aprilie, cu un mesaj care merită citat aproape integral:
„Listarea la bursă nu sperie pe nimeni în mod real. Spaima politicienilor s-a declanșat când am început să analizăm Consiliile de Administrație, contractele de mandat și indicatorii de performanță din marile companii de stat."
Nu reforma propriu-zisă i-a speriat pe social-democrați. Nu listarea unor pachete minoritare la bursă. Panica s-a declanșat în momentul în care Executivul a început să se uite concret în interiorul companiilor: cine stă în consilii, ce contracte de mandat au semnat, pe ce indicatori sunt evaluați. Răspunsul PSD la adresele trimise de Gheorghiu în 18 martie, care cereau feedback pe lista companiilor analizate? Nimic. PNL și USR au răspuns. PSD — tăcere.
Explicația pentru această tăcere e simplă: în aceste consilii de administrație stau oameni cu contracte de mandat fără indicatori reali de performanță, puși acolo nu pentru competență, ci pentru loialitate. Reformarea guvernanței înseamnă scoaterea lor. Iar asta înseamnă pierderea unor venituri confortabile, a unor poziții din care se pot „regla interese" și se pot face „achiziții de la firme x", cum descria, plastic, vicepremierul mecanismul de corupție corporativă.
▌LUMINA ȘI CUTIILE DE PANTOFI
Cămara statului român nu a fost niciodată goală. A fost permanent populată, prin rotație de coaliții, cu oameni de partid care „reglau interese", „completau venituri" și „dădeau telefoane" la management. Ceea ce s-a schimbat în ultimele luni este că, pentru prima oară, cineva a aprins lumina și a pus pe hârtie ce vede: 1.502 companii, 14 miliarde de lei pierderi cumulate, consilii de administrație cu indicatori de performanță de tipul „prezența la ședințe".
Cazul Cristian Anton este, în această ecuație, nu o excepție scandaloasă, ci o ilustrare accidentală a regulii. Cutiile de pantofi pline cu euro din casa unui om pus de partid la conducerea ARR sunt imaginea cea mai crudă și mai concretă a ceea ce Bolojan a numit „prăduirea bugetului de stat".
