Preluat în derivă, condus cu orgoliu și lipsit de viziune strategică, PSD lui Sorin Grindeanu traversează cel mai dificil moment din ultimul deceniu. În oglindă, axa Bolojan–Fritz desenează un alt tip de politică — mai sobru, mai asumat și, cel puțin deocamdată, mai credibil.
A conduce cel mai mare partid din România ar trebui să fie o poziție de forță. Sorin Grindeanu a preluat PSD în iulie 2025 — confirmat formal la congresul din 7 noiembrie — și a început cu promisiuni mari: reformă internă, modernizare, „claritate doctrinară". Opt luni mai târziu, partidul este mai slab în sondaje, mai izolat în coaliție și mai confuz ca niciodată în privința propriei identități. Nu e o coïncidență. E un portret.
▌O biografie a oportunităților ratate
Sorin Mihai Grindeanu, născut pe 5 decembrie 1973 la Caransebeș, a servit ca premier al României din ianuarie până în iunie 2017, când a fost demis printr-o moțiune de cenzură adoptată de propriul partid. Episodul OUG 13 — ordonanța care a declanșat cele mai mari proteste din România post-comunistă și care a încercat să dezincrimineze abuzul în serviciu — l-a definit mai mult decât orice altceva din cariera sa. Nu a semnat-o el, dar a semnat-o guvernul lui. Și și-a asumat-o, tăcând.
Revenirea sa în prim-plan a fost lentă și oportunistă. A preluat partidul în iulie 2025 cu o imagine personală șifonată de scandalurile OUG 13 și Nordis. A fost de la început o soluție de avarie pentru un partid în derivă identitară și electorală. Congresul din noiembrie nu a fost o alegere — a fost o consacrare a lipsei de alternative. Ales cu 2.787 de voturi din 2.810 exprimate, Grindeanu a fost singurul candidat la conducerea PSD. Unanimitatea aceasta nu exprimă admirație; exprimă capitulare.
▌Echipa: orgolii mai mari decât proiectele
Conducerea extinsă pe care Grindeanu a instalat-o la partid reproduce, la scară mai mică, toate bolile cronice ale PSD. Partidul are acum cinci prim-vicepreședinți și douăzeci de vicepreședinți — douăsprezece pe domenii de activitate și opt pe regiuni. O structură stufoasă, menită nu să producă eficiență, ci să acomodeze orgolii și să echilibreze facțiuni.
Iar facțiunile există și sunt active. Gruparea Olguța Vasilescu–Claudiu Manda și cea din jurul fostului lider Marcel Ciolacu, alături de alți lideri locali și centrali, pun presiune pe Grindeanu să meargă până la capăt în războiul politic cu premierul Ilie Bolojan. Liderul se află, practic, ostaticul aripii dure a propriului partid — incapabil să conducă și, în același timp, incapabil să cedeze.
▌ARTICOL CONEX ⤵︎
Comunicarea publică a echipei PSD oscilează între amenințări vagi și declarații contradictorii. Grindeanu anunță că „toate variantele sunt pe masă", pentru ca a doua zi să excludă două dintre ele. Afirmă că PSD nu va susține un guvern minoritar și nu va face alianță cu AUR— dar nu spune ce vrea, ci doar ce nu vrea. Un lider care se definește prin negație nu conduce: supraviețuiește.
▌Mandatul: promisiuni mari, bilanț modest
Grindeanu a venit la conducerea PSD cu o agendă reformistă cel puțin pe hârtie. A propus renunțarea la sintagma de „partid progresist", înlocuind-o cu definiția de „partid modern de centru-stânga, național și echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român." Era o mutare spre electoratul conservator, o tentativă de a recupera votanți pierduți în favoarea AUR. Rezultatul? AUR a continuat să crească, PSD a continuat să scadă.
Pe agenda economică și socială, bilanțul este la fel de auster. Singura bătălie publică semnificativă a lui Grindeanu în coaliție — „pachetul de solidaritate" de 2,3 miliarde de lei — a eșuat în comisii, a provocat o criză politică inutilă și a fost în cele din urmă diluat. Grindeanu a acuzat că s-a format o „nouă majoritate" ad-hoc între USR, PNL, AUR și POT care a blocat amendamentul PSD privind măsurile sociale — o declarație care spune totul despre poziția actuală a partidului: surprins că partenerii săi de coaliție acționează fără el.
În sondaje, deteriorarea este vizibilă și continuă. PSD se situează la 23% în intenția de vot conform CURS, în timp ce AUR conduce detașat cu 35%. Iar cel mai dureros detaliu vine din interiorul propriului electorat: partidul este amenințat cu irelevanța la viitoarele alegeri, după modelul Partidului Socialist din Ungaria, care și-a încheiat ciclul politic.
▌Aroganța fără acoperire: cum a ajuns PSD paria coaliției
Tonul PSD în coaliție a rămas cel al unui partid dominant, chiar și atunci când cifrele nu mai justificau această postură. Grindeanu a continuat să vorbească de pe poziții de forță — cerând schimbarea premierului, amenințând cu ieșirea de la guvernare, organizând consultări interne spectaculoase — în timp ce partenerii săi de coaliție l-au ignorat sistematic.
Scopul PSD, potrivit analistului politic Bogdan Chirieac, este de a continua în coaliția actuală, dar fără Ilie Bolojan și fără USR. Adică PSD vrea să fie la guvernare, dar fără cei care îi limitează apetitul. Această poziție — să fii în coaliție, dar să vrei să schimbi coaliția — trădează un partid care nu mai are o ofertă politică reală, ci doar o strategie de supraviețuire instituțională.
▌În oglindă: Bolojan și Fritz — o altă politică
Contrastul cu partenerii de coaliție este izbitor și merită subliniat.
Ilie Bolojan a preluat premieratul în vara lui 2025 într-un context de criză fiscală acută, cu un deficit bugetar record. A bifat două victorii semnificative: reforma pensiilor magistraților și reforma administrației publice. Măsurile sunt dureroase și contestate — categorii întregi, printre care profesori, polițiști și militari, și-au exprimat frustrarea față de ele — dar Bolojan le-a asumat public, fără să le minimalizeze și fără să dea vina pe alții. Printre colegii săi, este considerat un politician serios, disciplinat și calculat. Exact opusul unui Grindeanu care amenință și nu execută.
„Miza nu este să stau aici, ci, cât timp stau, o zi, o săptămână, o lună, să știu că n-am stat degeaba și am corectat lucrurile care s-au adunat în timp" , a spus Bolojan. O frază care ar fi de neconceput în vocabularul politic al PSD actual.
Dominic Fritz și USR vin cu un alt tip de energie. Fritz a fost ales președinte al USR cu peste 67% din voturi, consolidându-și poziția de lider național reformator. Spre deosebire de Grindeanu, Fritz a folosit criza bugetară nu pentru a amenința, ci pentru a propune. USR și-a exprimat susținerea pentru măsuri imediate care să reducă presiunea prețurilor la carburanți, dar a propus și soluții pe termen lung: investiții în energie regenerabilă, listarea la bursă a companiilor de stat și investiții în transportul public.
Ironic la adresa PSD, Fritz a anunțat campania „România 2036" — o consultare a membrilor pe cele mai relevante teme pentru viitorul țării în următorii zece ani — în timp ce social-democrații organizau consultări pentru a decide dacă rămân sau nu la guvernare. Diferența de orizont temporal spune totul: PSD gândește în termeni de supraviețuire săptămânală; USR încearcă să gândească în decenii.
▌Proiecție 2028: capătul drumului sau o nouă mutație?
Grindeanu pare să-și fi epuizat resursa de zbor, sufocat de problemele personale și de cele ale partidului. Dacă actuala tendință se menține, PSD intră în alegerile din 2028 într-o poziție mult mai slabă decât orice scenariu intern ar admite în prezent.
Cea mai mare amenințare nu vine de la PNL sau USR, ci dinspre flancul drept-populist. AUR a crescut constant pe terenul lăsat liber de un PSD care nu mai știe ce reprezintă — nici stânga reformistă, nici conservatorismul autentic. Mutarea statutară a lui Grindeanu spre „valorile naționale și tradiționale" nu a oprit hemoragia, pentru că electoratul care vrea acest tip de mesaj îl percepe pe Grindeanu ca pe o copie palidă a unui original.
Pe de altă parte, o alianță PNL–USR — pe care ambele partide au semnalat-o explicit — ar transforma peisajul electoral în mod fundamental. Un bloc de centru-dreapta unit, cu Bolojan ca far al credibilității și Fritz ca motor al reformei, ar comprima PSD între două forțe pe care nu le poate absorbi și nu le poate combate simultan.
Sorin Grindeanu a primit un partid în derivă și, în opt luni, nu l-a stabilizat — l-a gestionat. Sunt două lucruri complet diferite. Un administrator supraviețuiește de la o criză la alta. Un lider construiește ceva care să dureze după el. Deocamdată, PSD lui Grindeanu nu construiește nimic, înt timp ce Bolojan, da, atât la nivel de partid, cât și de țară. Iar oamenii văd și votează...
