După ieșirea de la DNA, generalul Gheorghiță Vlad se declară nevinovat și acuză o lovitură de imagine la adresa Armatei

Șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, anunță că respinge „categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție”, după ce a fost audiat marți la secția militară a DNA și ulterior pus sub acuzare într-un dosar penal. Mai mult, el ține să sublinieze că acuzațiile aduse lui afectează ”încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor”, referindu-se la Armată.

După ce DNA a anunțat oficial că Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, este suspect într-un dosar penal care vizează infracțiunea de complicitate la uzurparea funcției, după ce ar fi emis un ordin pentru ca 20 de studenți admiși la taxă la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti să treacă la buget prin suplimentarea locurilor, iar doi dintre ei urmau să fie încadrați ca ofițeri la MApN, generalul a postat un punct de vedere pe Facebook, respingând acuzațiile din dosar.

„Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte”, afirmă Gheorghiță Vlad în mesaj.

„Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național”, spune șeful Armatei.

El acuză totodată că „afectarea imaginii” conducerii Statului Major al Apărării într-un astfel de moment „riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării”.

„Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor”, spune generalul Gheorghiță Vlad.

El mai spune că: „Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor”.

„Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc. În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru. Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala”, conchide șeful Armatei Române.

Șeful Armatei s-a prezentat marți dimineață la secția militară a DNA, pentru a fi audiat de procurori. La finalul audierilor, DNA a anunțat oficial acuzațiile aduse de procurorii militari față de generalul Gheorghiță.

Ultimele articole

Categorii