Arestat în România pentru trădare, fostul adjunct al Serviciului de Informații din R. Moldova a fost interceptat în arestul din București. El cerea codificat ajutor

Alexandru Bălan, fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, a fost predat vineri autorităților moldovene pentru a executa o condamnare de 1 an și 6 luni închisoare. El este judecat în România într-un dosar de trădare pentru care riscă peste 20 de ani de închisoare, iar în Arestul Central al Poliției Capitale a fost interceptat în timp ce solicita sprijinul unor persoane influente din Republica Moldova cărora le solicita sprijin.

„În timpul convorbirilor telefonice purtate din arest cu membrii familiei sale, cu complicitatea acestora, inculpatul Bălan Alexandru a intrat în contact cu diferite persoane care cel mai probabil aveau cunoștință despre activitățile sale. Inculpatul a folosit această metodă de comunicare pentru a nu divulga personalului de la arest identitatea și numerele de telefon pe care le utilizează respectivele persoane”, arată procurorii DIICOT în rechizitoriu.

Potrivit anchetatorilor, într-una dintre discuțiile interceptate, fostul adjunct al SIS a solicitat interlocutorului să apeleze, de pe alt telefon, un bărbat neidentificat și să apropie telefoanele, astfel încât el să poată discuta direct cu acel bărbat. 

„Prin această metodă, inculpatul poartă o conversație în limba română referitoare la faptul că situația în care se află ”trebuie ridicată la nivel politic”. Din această convorbire telefonică rezultă faptul că inculpatul Bălan Alexandru dorește să obțină sprijin prin intermediul interlocutorului de la persoane politice din conducerea Republicii Moldova, vehiculându-se numele lui Renato Usatîi, iar dintr-o conversație din data de 10.12.2025 reiese faptul că interlocutorul a discutat despre situația inculpatului Bălan Alexandru cu persoana care îl poate ajuta”, se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

De asemenea, Alexandru Bălan a fost surprins de polițiștii Arestului Central în luna februarie în timp ce încerca să plaseze fratelui său, venit în vizită, un bilet scris în limba rusă, ascuns într-o carte.

„Prin R. Usatîi există posibilitatea de rezolvare a problemelor mele. El are aici relații reale. Propun să-l implicăm pe cumătrul meu și să-l punem în legătură. Usatîi vorbește favorabil despre mine”, este conținutul mesajului, depus la dosarul trimis în judecată.

Renato Usatîi  este un personaj controversat în Republica Moldova. Fost primar al orașului Bălți, timp de două mandate, el era liderul al formaţiunii pro-ruse „Partidul Nostru”, iar în 2020 a candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, clasându-se pe locul al treilea.

Ultimele articole

Categorii