Femeia pompier condamnată în dosarul Colectiv își va executa pedeapsa cu închisoarea în Republica Moldova, țara natală în care a fugit

Antonina Radu (foto), fostă ofițer ISU condamnată în dosarul Colectiv, va executa șase ani de închisoare în Republica Moldova, după ce MinisterulJustiției de la Chișinău cla recunoscut condamnarea din România.

Antonina Radu, pompier ISUBIF, a fost condamnată definitiv în România la 8 ani și 8 luni de închisoare în mai 2022,  dar a fugit în Republica Moldova, de unde era originară, iar România nu a reușit extrădarea ei.

„În urma localizării sale pe teritoriul Republicii Moldova și având în vedere că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, la data de 31 mai 2022 Ministerul Justiției din România a transmis autorităților moldovene cererea de preluare a executării pedepsei”, potrivit unui comunicat de presă al MJ.

„Urmare acestui fapt, Radu Antonina execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pronunțată de instanța moldovenească în baza recunoașterii condamnării din România, în prezent aceasta fiind încarcerată într-un penitenciar din Republica Moldova”, a adăugat Ministerul Justiției din România, fără a explica diferența dintre anii de închisoare la care a fost condamnată aceasta și cât a anunțat Chișinăul că va executa.

Ultimele articole

Categorii