România intră în a patra săptămână fără guvern. Parlamentul a demis cabinetul Bolojan printr-o moțiune de cenzură orchestrată de PSD și AUR, iar președintele Nicușor Dan se află în căutarea unui premier care să obțină voturile unui parlament polarizat și ostil. În acest context, un singur nume a urcat treptat în pole position: Eugen Tomac, europarlamentar, președinte PMP și consilier onorific al șefului statului.
Ascensiunea lui Tomac pe lista scurtă nu e nici întâmplătoare, nici în întregime meritocratică. Ea reflectă, mai degrabă, o serie de calcule politice suprapuse — unele ale lui Nicușor Dan, altele ale PSD, altele ale unui sistem politic care nu știe să producă soluții, ci doar să amâne crizele.
▌Profilul candidatului
Tomac are o biografie solidă, construită consecvent în jurul unui dosar de nișă: românii din afara granițelor și relația cu Republica Moldova. S-a născut în sudul Basarabiei, a venit în România la 17 ani printr-o bursă guvernamentală, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București și a intrat în politică prin zona Administrației Prezidențiale, în mandatul lui Traian Băsescu. A fost secretar de stat, deputat, co-fondator al PMP și, din 2019, europarlamentar.
Are, în mod cert, atuuri reale. Cunoaște arhitectura europeană din interior. A militat consecvent pentru intrarea României în Schengen și a folosit instrumentele juridice ale UE în acest scop, chiar dacă fără succes în instanță. Rusia l-a trecut în 2015 pe o listă neagră a politicienilor europeni cu interdicție de intrare — un semn că a deranjat în direcțiile potrivite.
„E un om neconflictual, un tip federator — apropiat de doi președinți, de PNL, de USR, și cu o dimensiune care l-ar putea face acceptabil chiar și pentru AUR."
Un politolog rezumă astfel atracția exercitată de Tomac: e suficient de maleabil politic pentru a fi acceptat de mai mulți, fără să fie al nimănui în sens strict. Tocmai această calitate — de om de mijloc — e și cea mai ambiguă.
▌Jocul PSD
Cheia de lectură a întregului scenariu stă, cum de obicei în politica românească, în ce vrea PSD — nu în ce declară. Partidul lui Sorin Grindeanu nu a blocat explicit candidatura lui Tomac. Această tăcere strategică merită toată atenția.
Scenariul cel mai plauzibil, vehiculat de analiști cu acces la culisele negocierilor: PSD știe că un guvern Tomac e fragil structural. Premierul ar conduce un cabinet tehnocrat fără sprijin parlamentar propriu, dependent de bunăvoința fiecărei formațiuni în parte. PSD poate acorda sau retrage voturile — și implicit poate dicta termenii supraviețuirii guvernului.
Liberalii bănuiesc că PSD lasă intenționat un guvern Tomac să eșueze — pentru ca pasul următor să fie revenirea PNL la coaliție, fără Ilie Bolojan.
Cu alte cuvinte, Tomac ar putea fi, fără să vrea, un premier-tampon: destul de acceptabil pentru a fi votat, destul de slab pentru a fi controlat, și destul de vulnerabil pentru a fi înlăturat când PSD decide că momentul e propice. Aceasta ar fi varianta cinică, dar coerentă din perspectiva intereselor social-democraților.
Există și o a doua lectură, mai puțin cinicî: PSD, speriat de anticipate, preferă să lase pe altcineva să gestioneze criza economică acută — deficitul bugetar, presiunea FMI, reducerile de cheltuieli — și să preia conducerea după ce valul cel mai dur trece. Un premier Tomac care aplică măsuri dureroase devine, în această logică, un scut perfect pentru PSD înaintea alegerilor.
▌Tomac, cu bune și rele
● Plusuri
- Experiență europeană autentică și relații la Bruxelles
- Profil geopolitic credibil pe dosarele Moldova și Ucraina
- Acceptabil pentru PNL, USR și potențial AUR
- Om neconflictual — greu de atacat frontal
- Pe lista neagră rusă — garanție prooccidentală
● Minusuri
- Nu e tehnocrat — e politician cu partid propriu
- PMP e marginal parlamentar, fără greutate proprie
- Fără experiență executivă relevantă pentru criză economică
- Vulnerabil prin scandalul numirii soției
- Legitimitatea sa în PMP, contestată în instanță
▌Vulnerabilități
Orice analiză onestă a candidaturii lui Tomac trebuie să includă vulnerabilitățile pe care oponenții — și presa — le vor folosi la primul semn de slăbiciune:
● Soția viceconsul la Bruxelles
Diana Poștică, avocat în Baroul București și soția lui Tomac, a fost numită viceconsul al României în Belgia — acolo unde Tomac activează ca europarlamentar.
Nu provenea din MAE, nu avea studii diplomatice și nicio experiență anterioară în domeniu. Numirea a fost catalogată drept sinecură politică flagrantă.
Într-un guvern care se va promova ca „independent și curat", acest episod va fi readus în atenție sistematic.
● Legitimitatea conducerii PMP, contestată în instanță
Șefia PMP a fost disputată ani la rând de Tomac și Cristian Diaconescu, care acuza că Tomac nu a fost ales legal în funcție. Tribunalul București a confirmat definitiv legitimitatea sa abia în 2025, după un lung litigiu intern. Un lider de partid care trebuie să-și apere mandatul în instanță nu proiectează autoritate necontestată.
● Acțiunea juridică împotriva Austriei, eșuată
Tomac a dat în judecată Austria la Curtea de Justiție a UE pentru blocarea aderării României la Schengen — un gest mediatic mai mult decât juridic. Tribunalul de la Luxembourg i-a respins acțiunea. Episodul arată că, uneori, Tomac prioritizează vizibilitatea față de substanță — un risc real în funcția de premier, unde performanța e măsurabilă zi de zi.
▌Verdictul
Eugen Tomac e un om serios, cu merite reale — dar e omul greșit pentru momentul greșit. România are nevoie acum de un premier cu autoritate economică și capacitate de negociere bugetară, nu de un specialist în diasporă și relații externe, oricât de valoroase sunt acele dosare.
Acceptabilitatea sa largă — considerat un merit — e de fapt semnul că nimeni nu îl vede ca o amenințare: nici PSD, nici PNL, nici AUR. Iar în politică, cel de care nimeni nu se teme e rareori cel care schimbă ceva.
Dacă Nicușor Dan îl va desemna, va fi mai puțin o alegere strategică și mai mult o capitulare elegantă în fața unui sistem care nu permite soluții curate.
