Demararea proiectului pentru dotarea Forțelor Navale cu corvete multifuncționale, achiziționarea de noi sisteme moderne de rachete şi dezvoltarea industriei românești de apărare sunt prioritățile Guvernului liberal în domeniul apărării. 

Deblocarea și finalizarea procedurii de atribuire privind construirea celor patru corvete multifuncționale pentru dotarea Marinei Române, blocată în instanță, după ce compania olandeză Damen a contestat procesul de achiziție, ar reprezenta o reală oportunitate pentru revitalizarea industriei românești de apărare.

Olandezii de la Damen au pierdut o parte din procesele intentate pentru a tergiversa semnarea contractului atât de important pentru securitatea României, însă, pe rolul instanțelor se mai află două procese care așteaptă să fie soluționate. 

Naval Group, câștigătoarea contractului de achiziţie a corvetelor pentru Marina Română

Licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale pentru a livra Marinei Militare Române patru corvete echipate cu tehnologie și armament de ultima generație a fost câștigată de Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, printr-o ofertă care a inclus cea mai înaltă tehnologie navală la cel mai competitiv preț.

Naval Group și Șantierul Naval Constanța sunt pregătite să livreze marinei militare cea mai performantă tehnologie de luptă pe mare, de îndată ce contractul pentru construcția celor patru corvete este semnat.

Odată semnat contractul, Forțele Navale Române vor beneficia de patru corvete militare de tip Gowind, echipate cu un set de sisteme de luptă de ultimă generație, anti-submarin, anti-suprafață și antiaeriene, testate în lupta pe mare, conform standardelor NATO.

Corveta Gowind 2500 cu care Naval Group și SNC s-au situat pe primul loc în evaluările specialiștilor MApN oferă performanțe unice, între care detecția țintelor pe distanțe lungi, o stabilitate superioară, operabilitate optimizată pentru condiții extreme de vreme, fiind echipată cu sisteme performante de apărare anti-aeriană, la suprafață și anti-submarin, integrate prin sistemul de management al luptei Setis®.

Marina Egiptului a preluat prima corveta Gowind construită local, în baza transferului de tehnologie de la Naval Group

Denumită Port Said, aceasta este cea de-a doua corvetă clasa Gowind 2500 comandată de către Marina Egiptului și construită la Alexandria Shipyard în cadrul unui contract care a cuprins și transfer tehnologic, între Egipt și compania franceză Naval Group.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*