Italia, Spania și România au pornit de la aceeași realitate: tot mai mulți consumatori își instalează panouri fotovoltaice și produc energie pentru propriul consum. Legislația celor trei țări a ales însă soluții diferite pentru energia care nu este consumată imediat.
Diferența nu este doar în modul în care este plătit surplusul, ci mai ales în ce încearcă legislația să stimuleze.
Italia și Spania au pus autoconsumul înaintea surplusului
În Italia și Spania, punctul de plecare este autoconsumul. Consumatorul produce energie pentru propriul consum, iar energia care nu poate fi folosită imediat este tratată separat.
În Italia, Decretul legislativ 199/2021 reglementează autoconsumul de energie regenerabilă și comunitățile energetice, permițând consumatorilor să producă, să stocheze și să vândă energie. În paralel, energia excedentară poate fi valorificată prin mecanisme precum Ritiro Dedicato.
În Spania, Legea 24/2013 și Decretul Regal 244/2019 reglementează autoconsumul individual și colectiv și prevăd un mecanism de compensare simplificată pentru energia excedentară. Compensarea se face în termeni economici și este legată de energia consumată din rețea în perioada de facturare; valoarea excedentului nu poate depăși valoarea energiei consumate din rețea.
Diferența față de România este importantă: Italia și Spania au construit cadrul în jurul autoconsumului și utilizării locale a energiei, nu în jurul unui statut juridic central de prosumator.
România a pus compensarea înaintea flexibilității
România a ales o altă cale. Legislația definește explicit prosumatorul și îi acordă drepturi privind energia livrată în rețea.
Legea 160/2026 menține compensarea cantitativă pentru instalațiile de până la 200 kW pe loc de consum. Energia produsă și livrată poate fi compensată cu energia consumată din rețea, la prețul energiei active prevăzut în contractul de furnizare. Pentru instalațiile între 200 și 400 kW, energia livrată este achiziționată la prețul mediu ponderat din piața pentru ziua următoare.
Acest mecanism a avut o logică: să facă investiția în panouri mai atractivă și să încurajeze producția de energie regenerabilă la locul de consum.
Problema este că, pe măsură ce numărul prosumatorilor crește, nu mai este suficient să încurajăm producția. Trebuie să încurajăm și folosirea inteligentă a energiei produse.
Comunitățile energetice schimbă logica sistemului
Panourile fotovoltaice produc cel mai mult în jurul prânzului. În acele ore poate exista deja multă energie solară în sistem, în timp ce consumul este relativ redus. Seara, producția fotovoltaică scade, iar consumul crește.
De aici apare nevoia de flexibilitate: energie consumată atunci când este produsă, energie stocată pentru mai târziu și capacitatea de a coordona mai mulți consumatori și producători.
Aici comunitățile energetice pot schimba fundamental modelul.
În loc ca fiecare prosumator să fie privit separat, mai mulți producători și consumatori pot utiliza împreună energia produsă local. Surplusul poate fi consumat de alți membri ai comunității sau poate fi stocat în baterii și folosit ulterior.
Italia și Spania au creat deja cadrul pentru autoconsum colectiv și pentru forme de comunități energetice. În Spania, de exemplu, legislația permite explicit autoconsumul colectiv și stabilirea unor reguli de repartizare a energiei produse între participanți.
Pentru România, acesta ar putea fi următorul pas important: de la sute de mii de prosumatori individuali la comunități capabile să producă, să consume și să stocheze energie împreună.
De la prosumator la resursă pentru sistem
România avea deja 332.684 de prosumatori și 3.789 MW instalați la 30 aprilie 2026. La această dimensiune, prosumatorul nu mai este doar o chestiune care privește fiecare gospodărie în parte. A devenit o componentă importantă a sistemului energetic.
De aceea, următoarea etapă a legislației nu ar trebui să fie doar creșterea numărului de prosumatori, ci integrarea lor mai bună în sistem.
Asta înseamnă stimularea consumului local, a stocării, a flexibilității și a comunităților energetice. În loc să tratăm energia produsă la prânz ca pe un simplu surplus care trebuie compensat, trebuie să avem mecanisme prin care această energie să poată fi folosită atunci când este cu adevărat valoroasă pentru consumatori și pentru sistem.
Comunitățile energetice pot fi legătura dintre cele două obiective: libertatea consumatorului de a-și produce energia și nevoia sistemului de a avea energie disponibilă atunci când este necesară.
Prosumatorul a apărut pentru autoconsum. Următorul pas este ca prosumatorii să se unească în comunități, să stocheze energia și să o livreze atunci când sistemul are nevoie de ea, nu doar atunci când soarele produce.
