În complicitate cu PSD, gruparea Savonea a intrat cu bocancii în PNL și și-a făcut de cap, prin decizii emise de Tribunalul Ilfov și finalizate, ieri, la tribunalul București, când a suspendat de la aplicare toate hotărârile luate de Congresul Național al partidului, precum și hotărârile Biroului Permanent luate după Congres, inclusiv pe cele prin care era adoptat noul statut și era aleasă noua conducere. Atât PSD, cât și Savonea, știu că deciziile savoniste vor fi anulate în orice instanță europeană, dar strategia este ca până atunci răul să fie deja făcut. La fel, și Bolojan știe că PNL nu are nicio șansă cu apelurile făcute în instanțele savoniste: Curtea de Apel București-ÎCCJ. Însă, ceea ce nu au calculat Savonea și PSD este recululul politic. Lovind în PNL, au creat panică în toate partidele, care acum se pot aștepta ca și la ele ”Justiția” să intre cu bocancii în funcție de interesele altora.
În aceste condiții, dincolo de sala de judecată, Bolojan are un instrument pe care adversarii nu-l au: puterea executivă.
Sesiunea extraordinară de Parlament anunțată pentru jumătatea lui iulie e ocazia de a muta disputa pe teren legislativ — reguli mai clare privind constituirea completurilor specializate, transparența repartizării aleatorii a dosarelor, poate chiar o reformă mai amplă a mecanismelor de numire în conducerile instanțelor.
O eventuală reformă legislativă ar putea găsi aliați neașteptați dincolo de coaliția pro-europeană. UDMR și USR au motive de principiu s-o susțină. AUR are unul mult mai practic: propriul partid a trecut deja prin experiența unor foști membri care l-au dat în judecată, la aceeași instanță — Tribunalul Ilfov — pentru bani neplătiți.
Simion știe exact cât de repede se poate transforma o dispută internă într-un dosar de tribunal. Un partid măcinat de fisuri interne nu are niciun interes să lase deschisă o portiță pe care mâine ar putea-o forța propria aripă nemulțumită.
Nu e o soluție rapidă și nu rezolvă cazul PNL în particular — un asemenea demers legislativ nu poate fi retroactiv și nici nu va trece fără rezistență politică serioasă din partea unui sistem judiciar care s-a dovedit deja capabil să riposteze dur, așa cum a arătat și conflictul recent dintre Guvern și ÎCCJ pe tema salariilor magistraților.
Dar e singura opțiune care schimbă regulile jocului pentru viitor, nu doar rezultatul unei runde.
Care e ieșirea reală
PNL nu câștigă acest război în instanță. Asta trebuie spus limpede, oricât de neplăcut ar suna pentru cei care încă mizează pe o victorie juridică răsunătoare. Calea clasică — apel, recurs, recuzare — e o fundătură cosmetică într-un sistem unde punctele de control sunt cunoscute și documentate.
Ieșirea reală e o combinație asimetrică: repetarea impecabilă a Congresului, ca să elimine orice bază legală de contestare pe termen scurt, dublată de o presiune legislativă susținută pe termen lung, ca să schimbe arhitectura care a permis acest circuit în primul rând. Prima mișcare aduce liniște internă. A doua aduce, poate, o justiție ceva mai puțin savonistă peste câțiva ani.
Dincolo de soarta lui Bolojan sau a PNL, episodul ăsta arată ceva mai mare: orice forță politică din România — indiferent de culoare — riscă să descopere, la un moment dat, că justiția nu mai e arbitrul neutru pe care îl presupune orice democrație funcțională. Iar când arbitrul are un nume și un număr de telefon, întrebarea nu mai e cine câștigă meciul. E cine controlează fluierul.
