Edilul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, cunoscut pentru pozițiile sale critice față de actuala conducere a PSD, a explicat, la Digi24, că singura ieșire din criza în care a fost aruncată țara este demisia lui Sorin Grindeanu de la conducerea partidului, astfel încât să se poată reface coaliția pro-europeană. El i-a criticat și pe „soții de la Craiova”, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, pentru rolul lor jucat în ruperea coaliției de guvernământ. „Sunt parte a problemei, din păcate. Dacă erau la partea soluției, era rezolvată problema până acum sau sper să rezolve cum au rezolvat-o la Craiova în care s-au aliat cu AUR la Primărie”, a conchis Toma.
„PSD-ul este într-un mare pericol, practic nu are nicio ieșire sau ar fi o singură ieșire, respectiv domnul Grindeanu să își dea demisia și PSD-ul să revină în coaliție pe un nou acord, astfel încât partidele pro-europene să conducă țara până în aprilie anul viitor, când ar trebui schimbat Ilie Bolojan cu un prim-ministru propus de PSD. Despre asta e vorba. Nu ai soluție tehnică în acest moment, din păcate. Deci partidul meu a dus țara într-o situație foarte proastă”, a spus Constantin Toma,
Social-democratul susține că, în cadrul turneului pe care conducerea centrală a PSD l-a făcut în teritoriu pentru a consulta filialele privind ieșirea de la guvernare, au fost mai mulți membri care au spus că nu doresc ruperea coaliției
„În cuvântul meu am întrebat cum îl dăm afară pe Bolojan că nu e în partid la noi. A picat puciul din PNL și iată că suntem în această situație fără ieșire. Țara are un guvern care nu poate lua decizii”, a relatat Constantin Toma.
Astfel, explică el, s-a ajuns în situația în care o alianță cu AUR este foarte probabilă, ceea ce va aduce prejudicii PSD în perspectiva următoarelor alegeri parlamentari
„PSD-ul se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire, iar o alianță cu AUR va compromite total PSD-ul. Și nu vor mai ști oamenii ce să voteze în 2028, că nu știi care-i copia, care e original, care-i PSD original și care este AUR-ul original? Nu știu. Și atunci AUR are toate șansele să facă singur guvern. Probabil că va avea peste 50% dacă joacă PSD-ul în felul ăsta”, a spus Constantin Toma, adăugând că nu este singurul social-democrat care are această temere.



