Consiliul Economic și Social a oferit aviz nefavorabil pentru propunerea PNL care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid

Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL care îi permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare ca independent, pe liste departid.

CES a argumentat că independența președintului este pusă sub semnul întrebării, odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acestarămâne independent pe listele PNL.

Aviz negativ din partea CES, la propunerea PNL înainte de alegeri

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, aparţinând liderilor grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – are un articol unic şi introduce un nou alineat:

„Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

CES a explicat, referitor la avizul nefavorabil dat propunerii legislative, că „motivul invocat pentru modificarea legislaţiei electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei preşedintelui de a fi ales. În virtutea calităţii de preşedinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcţie publică sau privată, şi deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales. Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată şi implică faptul că sunt nesemnificative pentru atribuţiile şi cerinţele demnităţii de preşedinte, ceea ce este fals. Mai mult, independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, potrivit news.ro.

Ultimele articole

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

CCIR a găzduit Forumul de Afaceri România – Pakistan, în marja misiunii economice pakistaneze în România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în...

Cine este Luca Niculescu, propus de Nicușor Dan pentru șefia Guvernului. A lucrat peste două decenii în presă

Luca Niculescu este noua propunere a președintelui Nicușor Dan...

Categorii