PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile au anunțat, marți seară, la finalul unei ședințe, „angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”, potrivit news.ro.
Coaliție pro-europeană în Parlament: PSD-PNL-USR-UDMR
Partidele au precizat că, în cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecute, au fost discutate câteva priorități esențiale. S-a discutat despre începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european.
„În zilele următoare, cele patru partide şi reprezentanţii Minorităţilor Naţionale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme şi care va avea în vedere priorităţile cetăţenilor României. Astfel, părţile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare şi grupuri de lucru pe domenii de activitate”, arată partidele.
Acestea au convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică. Totodată, s-a convenit și creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR.
„Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene îşi asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituţii şi în clasa politică, prin bună guvernare, transparenţă în cheltuirea banului public şi respect faţă de cetăţean”, se mai arată în comunicatul de presă.