Bolojan cerut să i se trimită o aeronavă Spartan pentru a reveni în țară de urgență de la Chișinău / Anunță că a transmis NATO două solicitări exprese

După ce, într-o primă reacție a condamnat „fără rezervă aceste acțiuni iresponsabile” ale Rusiei, premierul a revenit pe subiect, anunțând că România a solicitat NATO radare pentru joasă altitudine și sisteme antiaeriene speciale pentru doborârea dronelor. Premierul se află într-o vizită oficială la Chișinău, de unde se va întoarce de urgență cu un avion Spartan.

„Noi am solicitat NATO transmiterea de tehnică militară care să ne permită să vizualizăm dronele care vin la joasă altitudine, pentru că sistemele astea de radare urmează să le achiziționăm prin SAFE, dar urmează să fie livrate în următoarele luni. De asemenea, am solicitat transferul de antiaeriene, pentru că, din nou, pentru a le doborî tehnica pe care o deținem acum este disproporționată față de situația din teren”, a anunțat premierul, aflat la Chișinău.

 „În partea asta de lume știm ce înseamnă vecinătățile noastre și situația complicată ca urmare a războiului din Ucraina. Aici avem niște situații îngrijorătoare din toate punctele de vedere”, a adăugat Bolojan.

„Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic”, a scris el pagina sa de Facebook.

Ultimele articole

Categorii