Primarul Sectorului 4 și președintele PSD București acuză existența unei „mașini uriașe de propagandă" care „pompează ură" împotriva celor care se referă în mod negativ la PNL sau USR. Mai mult, susține că persoanele care nu sprijină guvernul interimar intră în „shadow ban" pe rețelele sociale, cu vizibilitate restricționată. Există, desigur, o discuție legitimă despre algoritmii platformelor și filtrarea informației — e un subiect serios în toată Europa. Dar ceea ce face Băluță este altceva: el confundă consecința cu cauza. Furia față de PSD nu e un produs de laborator al vreunui centru de influență. E un sentiment acumulat, stratificat și documentat, pe care îl putem descompune.
„Ura în societate a atins cote paroxistice, iar în fiecare zi acest aparat de propagandă pompează ură. Am ajuns în situaţia în care nu ne mai putem folosi de mijloacele de social media. Cel puţin, ca exemplu personal, am trecut la versiunile clasice de dialog. Am trecut la mijloace clasice de comunicare, pentru că dacă nu eşti cu Bolojan, e normal să fii în shadow ban, nu contează că eşti pe Facebook, pe TikTok, pe Instagram. Nu trebuie să exişti. Dacă lauzi, e minunat””, a spus Băluţă, prezent sâmbătă la evenimentul organizat de PES activists România cu ocazia Zilei Europei.
Cea mai revelatoare parte a discursului său este, de fapt, involuntară: susține că oricine se referă negativ la PNL sau USR ajunge să fie sancționat, că pe „canalele de propagandă" PSD este „tocat în continuu" — cu alte cuvinte, nu neagă că PSD primește critici, ci se plânge că nu poate scăpa de ele. E o diferență fundamentală.
❘ Faptele politice care au construit „capitalul de ură"
☞ Ordonanța 13 — noaptea în care s-a rupt ceva
Guvernul Grindeanu, produs PSD, a emis în miez de noapte o ordonanță de urgență care dezincrimina abuzul în serviciu sub un anumit prag valoric — adică, în practică, proteja demnitari aflați în dosare penale, inclusiv propriul lider de partid, Liviu Dragnea.
Efectul sociologic a fost unul de ruptură: sute de mii de oameni au ieșit în stradă în cel mai mare val de proteste din România post-decembristă. Nu a fost „propagandă" — a fost o reacție directă, viscerală, la un act de guvernare perceput (și demonstrat ulterior juridic) ca abuz. OUG 13 a plantat sămânța neîncrederii profunde față de PSD în straturi ale societății care până atunci votaseră cu ei.
☞ Modificările la legile justiției (2017-2019)
Timp de doi ani, coaliția PSD-ALDE a dus un război sistematic cu instituțiile anticorupție — au modificat legile care reglementau funcționarea magistraturii, au slăbit DNA, au atacat public procurori și judecători, au organizat mitingul din august 2018 în care jandarmii au gazat protestatarii pașnici în Piața Victoriei. Impactul sociologic: a consolidat percepția că PSD e partidul care se teme de justiție, nu de alegători. Țara a primit avertismente repetate din partea Comisiei Europene prin Mecanismul de Cooperare și Verificare.
☞ Legile pensiilor speciale și risipa bugetară
PSD a construit o întreagă arhitectură de fidelizare electorală bazată pe creșteri de pensii și salarii publice finanțate deficitar. Legea pensiilor speciale — contestată, modificată, parțial invalidată — a creat un sistem în care unele categorii profesionale primeau beneficii de zeci de ori mai mari decât pensionarul obișnuit. Efectul pe termen lung: un deficit bugetar care a explodat și care, în 2025-2026, a generat durere reală pentru cetățeni prin tăieri și ajustări dure. Oamenii plătesc acum, concret, factura guvernărilor PSD.
☞ Capturarea statului și controlu mediatic
PSD a practicat sistematic ceea ce politologii numesc „captura statului": numiri politice în instituții-cheie, presiuni pe televiziuni publice, finanțarea discretă a unor trusturi media aliniate.
Ironia supremă a discursului lui Băluță despre „propaganda" adversarilor este că PSD a fost, timp de decenii, campionul instrumentalizării media publice.
❘ Dimensiunea sociologică: de ce ura e autentică, nu fabricată
Din perspectivă sociologică, există un concept util aici: memoria colectivă a nedreptății. Societățile nu uită evenimentele care le-au produs umilință publică — OUG 13 nocturnă, gazarea protestatarilor, dosarele arhivate prin lege. Aceste momente se sedimentează în identitatea civică a unor generații întregi.
Mai mult, trăim într-o epocă a dezintermedierii informaționale: oamenii nu mai au nevoie de o „mașină de propagandă" care să le spună ce să simtă față de PSD. Au propriile experiențe cu spitalele, cu birocrația, cu drumurile, cu sistemul de pensii. Băluță confundă amplificarea (care există, și pe care algoritmii o fac pentru orice conținut emoțional, indiferent de culoarea politică) cu fabricarea unui sentiment care, de fapt, există organic.
❘ Mecanismul de negare
Ceea ce descrie Băluță este, în termeni psihologici și politici, un mecanism clasic de negare a responsabilității: atunci când ești confruntat cu consecințele acțiunilor tale, externalizezi cauzalitatea. Nu „am greșit", ci „suntem atacați". Nu „oamenii sunt furioși pe ce am făcut", ci „cineva îi manipulează să fie furioși".
Problema e că această strategie funcționează tot mai prost în democrațiile în care alegătorii au memorie și acces la informație. Capitalul de neîncredere față de PSD nu a fost pompat de o mașinărie externă — a fost construit metodic, an după an, prin decizii de guvernare cu efecte reale și dureroase în viața oamenilor obișnuiți.
„După faptă și răsplată" nu e propagandă. E aritmetică politică elementară.
