Există un paradox dureros în centrul politicii românești din ultimii ani. Partidul Social Democrat — cel care a construit ani la rând o retorică a grijii față de „omul de rând”, al pensiilor mărite și al salariilor bugetare crescute, prin criza pe care a declanșat-o doar pentru a crește în sondaje lasă în urmă o factură pe care o plătesc tocmai cei pe care pretindea că îi apără.
Factura nu vine sub forma unui document oficial. Vine prin dobânzile mai mari la credite, prin prețurile care nu mai scad, prin spitalele care nu se construiesc, prin autostrăzile finanțate european care riscă să nu mai fie. Vine, mai ales, prin bani care ar fi putut fi ai României și care acum riscă să nu mai vină deloc.
▌Cel mai mare deficit din Uniunea Europeană
Datele sunt brutale și nu suportă interpretări alternative. România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB — calculat după metodologia europeană Eurostat, publicată oficial pe 22 aprilie 2025. Este cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, cu mult peste Polonia (6,6%), mult peste Italia, mult peste orice alt stat membru.
Ca să înțelegem ce înseamnă asta în termeni simpli: statul român a cheltuit în 2024 cu aproape 153 de miliarde de lei mai mult decât a încasat. Fiecare leu în plus a trebuit împrumutat. Iar împrumuturile costă.
Contextul politic este esențial. Anul 2024 a fost an electoral — cu alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. PSD s-a aflat la guvernare sau în coaliție de guvernare pe tot parcursul anului. Cheltuielile bugetare au explodat: pensiile au fost indexate cu 13,8% și recalculate prin reforma sistemului public, crescând cheltuielile cu pensiile cu aproximativ 20% față de anul anterior. Salariile bugetarilor au crescut. Programele sociale s-au înmulțit.
Nimic din toate acestea nu era, în sine, rău. Problema a fost că s-a făcut pe datorie, fără a construi în paralel o bază fiscală care să susțină aceste cheltuieli.
„Deficitul de 9,28% din 2024 este rezultatul unor imprudențe în construcția bugetelor și derapaje considerabile, subestimarea necesității de consolidare fiscală”, a scris Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, într-un document oficial publicat în aprilie 2025. „Suita de crize nu poate justifica un asemenea deficit, fiindcă acestea au lovit nu numai țara noastră.”
Dăianu este unul dintre cei mai respectați economiști din România, cu mandat la o instituție independentă, fără afiliere politică. Cuvintele sale nu sunt opinie politică. Sunt judecată tehnică, spusă pe față.
▌Dobânzile: prețul nesocotinței
Teoria economică și experiența altor state spun același lucru: cu cât un stat este mai puțin credibil fiscal, cu atât plătește mai mult pentru împrumuturile sale. Iar aceste costuri nu rămân închise în bilanțurile Ministerului Finanțelor — se propagă în toată economia.
România plătea deja, în 2023, aproape 30 de miliarde de lei pe an doar pe dobânzile datoriei publice. În 2024, suma a crescut la peste 36 de miliarde. Estimările pentru 2025 depășesc 46 de miliarde de lei — o creștere de 55% în doar doi ani, pentru aceleași bani împrumutați.
Daniel Dăianu a avertizat explicit, zilele trecute, în contextul crizei politice declanșate de retragerea PSD de la guvernare: dobânzile la obligațiunile românești pe 10 ani au ajuns la 7,25%. „Costul împrumuturilor României va crește. Țara plătește pentru această criză politică”, a spus el la Digi24.
Comparația regională este devastatoare. România plătește costuri de finanțare mai mari decât Franța — o țară cu datorie publică de peste 120% din PIB, față de 60% a României. Explicația nu este matematică. Este credibilitate. Sau, mai exact, lipsa ei.
„Piețele nu au simțul umorului și sancționează rapid orice derapaj”, a avertizat Eugen Rădulescu de la BNR. „A venit momentul notei de plată pentru bunăstarea pe datorie.”
Această notă de plată o achită, în final, cetățeanul obișnuit: prin rate mai mari la credite ipotecare indexate la dobânzile de referință, prin dobânzi mai scumpe la creditele de consum, prin firme care se împrumută mai greu și mai scump, prin investiții private care se temporizează.
▌Ratingul de țară: un pas de prăpastie
Există un prag tehnic, aparent abstract, cu consecințe foarte concrete: ratingul „investment grade”. România se află, în momentul de față, la ultima treaptă a acestei categorii la toate cele trei mari agenții de rating — S&P, Fitch și Moody’s — toate trei cu perspectivă „negativă”.
Ce înseamnă „perspectivă negativă”? Că agenția avertizează că ratingul ar putea fi coborât. O treaptă mai jos înseamnă „junk” — adică obligațiunile României ar fi excluse automat din portofoliile a sute de fonduri de investiții instituționale din toată lumea, care au prin statut obligația de a deține doar titluri „investment grade”.
Consecințele unui downgrade la junk ar fi imediate și severe: creșterea bruscă a dobânzilor la datoria publică, scăderea drastică a cererii pentru titluri de stat românești pe piețele externe, presiune pe cursul valutar și restricționarea finanțării externe atât pentru stat, cât și pentru companii private și bănci.
Moody’s a schimbat perspectiva de la „stabilă” la „negativă” în martie 2025, invocând explicit riscurile legate de deficitul ridicat și „mediul politic intern turbulent”. S&P a luat aceeași decizie în ianuarie 2025. Fitch — în decembrie 2024. Toate trei în aceeași perioadă, toate trei din aceleași motive.
O eventuală retrogradare, a explicat economistul Cosmin Marinescu, „nu este un exercițiu abstract sau formal, ci ar avea consecințe economice imediate: creșterea bruscă a costurilor de finanțare a datoriei publice, a dobânzilor la care se împrumută inclusiv sectorul privat, scăderea încrederii investitorilor, restrângerea accesului la fondurile europene.”
▌PNRR: 10 miliarde de euro în bătaia vântului
Poate cel mai concret și mai imediat risc generat de instabilitatea politică produsă de criza PSD privește fondurile europene din PNRR. Cifra este uriașă: din cele 21,4 miliarde euro alocate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență, s-au încasat până acum doar 10,7 miliarde. Restul de peste 10 miliarde trebuie atrași până pe 31 august 2026 — adică în mai puțin de cinci luni.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a avertizat fără echivoc după decizia PSD de retragere din guvernare: 57% dintre reformele critice asumate față de Comisia Europeană se aflau în coordonarea ministerelor controlate de PSD. O treime din jaloanele și țintele rămase — condiții obligatorii pentru deblocarea plăților — sunt în risc ridicat de neîndeplinire.
„Riscul depășește 6 miliarde de euro dacă aceste reforme nu sunt duse la capăt”, a spus Pîslaru.
Daniel Dăianu a formulat-o mai simplu și mai tăios: „Un handicap enorm”, a răspuns atunci când a fost întrebat ce ar însemna pentru economia României oprirea banilor din PNRR.
Banii PNRR nu sunt abstracți. Ei înseamnă spitale regionale, autostrăzi, rețele de canalizare în comune, digitalizarea administrației, panouri solare pe acoperișuri, finanțare pentru zeci de mii de firme mici. Pierderea lor nu ar fi resimțită de o linie din buget — ar fi resimțită în viețile oamenilor, în deceniile care urmează.
▌Datoria publică: de la 12% la 60% din PIB în două decenii
Există o tendință în discursul public de a prezenta criza actuală ca pe un accident nefericit, o consecință a pandemiei și a războiului din Ucraina. Contextul extern a contat, desigur. Dar datele spun o poveste mai lungă.
Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, datoria publică a României era sub 12% din PIB. Astăzi a depășit 60% — pragul stabilit prin Tratatul de la Maastricht drept limită maximă. Eugen Rădulescu de la BNR a descris această evoluție ca pe un „dezechilibru fiscal” care a devenit „principala constrângere a economiei românești”.
Datoria publică a crescut cu 591,4 miliarde de lei în ultimii cinci ani. Statul român s-a împrumutat, în 2024, cu un miliard de euro pe săptămână — o cifră citată chiar de președintele interimar Ilie Bolojan.
Aceasta este moștenirea politicii fiscale din ultimii ani. O moștenire construită cu promisiuni de bunăstare imediată, plătită prin îndatorare structurală și transferată, în final, generațiilor viitoare.
▌Ce urmează: o corecție dureroasă, indiferent de guvern
Există și vești care nu sunt complet negre. Guvernul Bolojan a reușit în 2025 o corecție parțială importantă: deficitul a scăzut la 7,65% în termeni cash. Agențiile de rating au menținut, deocamdată, statutul „investment grade”, recunoscând efortul de ajustare. Comisia Europeană a apreciat pachetul de consolidare fiscală adoptat la sfârșitul lui 2024.
Dar drumul este lung și greu. Dăianu a avertizat că ajustarea fiscală a ajuns „abia la jumătate de drum” și că România rămâne vulnerabilă dacă procesul este întrerupt sau amânat.
Indiferent ce guvern va veni, indiferent ce partid va câștiga alegerile care urmează, corecția va continua. Va presupune înghețarea sau limitarea creșterilor salariale și a pensiilor, creșteri de taxe, reformă în colectarea veniturilor fiscale. Nu există alternativă. Piețele internaționale nu tolerează alt scenariu.
„Nu cred că putem evita creșterea taxelor și impozitelor”, a spus Dăianu la Parlament, în urmă cu câteva luni. „Deficitul bugetar este ca o cangrenă care afectează economia.”
Iar cangrena a crescut în anii în care un partid se lăuda că face totul pentru bunăstarea oamenilor.
Sursele utilizate: Consiliul Fiscal, Eurostat, declarații Daniel Dăianu (președinte Consiliul Fiscal), Eugen Rădulescu (BNR), Cosmin Marinescu, Dragoș Pîslaru (ministrul Investițiilor), Bloomberg, Moody’s, S&P Global Ratings, Fitch Ratings, Comisia Europeană.
