Alexandru Nazare spune că „nu suntem în pericolul de a nu putea plăti pensii şi salarii”

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat joi seară că România nu se află în situația de a nu putea achita pensiile și salariile, în pofida crizei politice.

Nazare a explicat că una dintre priorități este prezentarea cât mai rapidă a unui plan credibil pentru bugetul pe 2027. În opinia sa, primul pas ar trebui să fie o rectificare bugetară care să rezolve problemele apărute în ceea ce privește cheltuielile curente, relatează Digi24.

Nazare: „Vom plăti pensiile şi salariile”

„Ce ne-ar ajuta şi ce ne ajută, evident, da, în aşteptările analiştilor de la toate agenţiile, este să prezentăm cât mai curând un plan credibil pentru bugetul anului 2027. Deci, primul pas ar fi o rectificare, care să rezolve problemele de cheltuieli curente care au apărut în anumite locuri”, a declarat, joi seară, la TVR, Alexandru Nazare.

Ministrul interimar al Finanțelor a subliniat că plata pensiilor și salariilor nu este pusă în pericol.

„În primul rând, aş spune ceva foarte important de notat că nu suntem în pericolul de a nu putea plăti pensii şi salarii. Deci vreau să excludem această posibilitate… de care se teme lumea, nu suntem în această ipostază, vom plăti pensiile şi salariile”, a adăugat ministrul interimar.

Problemele curente, rezolvate punctual

Nazare a precizat însă că situația nu este una confortabilă și că o rectificare bugetară ar fi fost utilă în acest moment.

„Ne-ar fi ajutat să putem face rectificarea acum. În cursul verii, cu ajutorul tuturor partidelor, am reuşit să trecem prin Parlament mai multe iniţiative legislative care au deblocat anumite probleme punctuale, importante pentru activitatea Guvernului. Deci, am găsit soluţii pentru a rezolva punctual problemele curente, dar nu putem continua în acest mod şi sper ca într-un timp, într-un interval de timp rezonabil să putem transmite că România a închis criza politică”.

Guvernul interimar nu poate adopta rectificarea bugetară, iar mai multe sectoare de activitate se confruntă cu probleme pe care Ministerul Finanțelor a încercat să le soluționeze punctual.

Luni, președintele Nicușor Dan va avea din nou consultări cu partidele pentru desemnarea unui premier care să poată obține o majoritate în Parlament.

Ultimele articole

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

Categorii