Alexandra Căpitănescu, prima reacție la decizia juriului antiromânesc de la Chișinău de a-i acorda doar trei puncte la Eurovision. Ce spune despre ”cele șapte persoane”

„Abia așteptăm să cântăm la Chișinău”, spune artista în prima ei reacție la scandalul declanșat de cdecizia juriului Republicii Moldova de a-i acorda doar trei puncte la Eurovision 2026, adăugând că nu este supărată și că ” este normal ca un întreg popor să fie tras la răspundere pentru decizia celor șapte persoane”.

Într-un mesaj postat pe Instagram, reprezentanta României la Eurovision le mulțumește fanilor din Republica Moldova pentru susținere și pentru că au votat-o.

„Nu suntem supărați pe juriul din Moldova, care a punctat așa cum a știut mai bine, și nu este normal ca un întreg popor să fie tras la răspundere pentru decizia celor șapte persoane. Nici artiștii, nici prezentatorii nu au vină, ba din contră, și-au arătat susținerea față de noi, iar Moldova a votat pentru România”, a scris Alexandra Căpitănescu.

Artista mai scrie că așteaptă să concerteze la Chișinău și să „colaborăm cu cât mai mulți artiști moldoveni pe care noi îi admirăm de când eram mici”.

Reprezentanta României la Eurovision 2026 a mai scris că așteaptă să concerteze la Chișinău și să „colaborăm cu cât mai mulți artiști moldoveni pe care noi îi admirăm de când eram mici”.

Votul acordat de juriul național al Republicii Moldova în finala Eurovision 2026 de la Viena a provocat un val de reacții în online, după ce România a primit doar 3 puncte, iar Ucraina nu a fost punctată deloc. „Am avut o reacție de șoc”, a spus Margarita Druță, cea care a anunțat punctajul acordat de juriul de la Chișinău la Eurovision.

articol conex ⤵︎

Ultimele articole

Categorii