Partidul SOS România, fondat și condus de europarlamentarul pro-rus Diana Ivanovici Șoșoacă, a anunțat că „a inițiat procedura politică și constituțională” pentru destituirea lui Nicușor Dan din funcția de președinte. Pe lângă faptul că poate genera haos, demersul poate fi exploatat de PSD în negocierile de la Cotroceni, fiind suficient să i se sugereze lui Nicușor Dan că aleșii social-democrați ar putea vota inițiativa, ceea ce complică și mai mult criza actuală.
Constituția prevăd că pentru suspendarea din funcție a președintelui sunt necesare semnăturile a 155 de parlamentari și voturile a 233 de senatori și deputați. Dacă Parlamentul aprobă suspendarea din funcție, se organizează referendum național pentru demiterea președintelui.
Președintele poate suspendat din funcție prin votul Parlamentului și demis prin referendum.
Procedura este prevăzută de articolul 95 din Constituție:
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.
▌Anunțul S.O.S.
„S.O.S. România consideră că România nu mai poate fi ținută captivă de un regim care ignoră voința poporului, adâncește criza politică și economică și sfidează interesul național. Demersul S.O.S. România este unul ferm, asumat și necesar”, potrivit unui anunț făcut de biroul de presă al partidului și publicat pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă.
„Nu vom permite ca această inițiativă să fie confiscată politic de alte partide care mimează opoziția doar pentru imagine publică. După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul”, se mai precizează în comunicat.
Într-un alt comunicat, publicat pe site-ul formațiunii politice, se precizează că partidul va cere opinia cetățenilor privind cererea de suspendare a lui Nicușor Dan.
„După prăbușirea Guvernului Bolojan prin votul istoric al moțiunii de cenzură, Partidul S.O.S. România anunță deschiderea unei noi etape politice și lansează o amplă consultare publică privind suspendarea președintelui României, Nicușor Dan”, potrivit comunicatului.
„Rezultatele consultării lansate vor fi centralizate de structurile partidului și vor sta la baza poziției politice pe care S.O.S. România o va adopta în perioada următoare cu privire la inițierea procedurilor parlamentare de suspendare a președintelui României prin parlamentarii S.O.S România trimiși în Parlament de cetǎțenii români”, conform sursei citate.



