Dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de propagandă legionară, blocat de divergența judecătorilor. Ce urmează

Cei doi judecători de la Tribunalul București care ar fi trebuit ca vineri, 6 februarie, să se pronunțe asupra începerii judecării dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară, au anunțat că este nevoie ca un al treilea judecător să fie chemat în complet pentru a se stabili dacă rechizitoriul este corect întocmit. Completul de divergență urmează să se întrunească pe 9 februarie. Astfel, cei trei judecători vor relua judecarea, urmând să stabilească, definitiv, dacă procesul va începe sau dosarul va fi restituit la parchet.

―――

Minuta instanței: „Constată ivită divergenţa urmând ca judecarea cauzei să se reia în complet de divergenţă. Stabileşte termen la data de 09.02.2026, ora 11:00, pentru când va fi citat contestatorul şi încunoştinţat avocatul ales”.

Reamintim că fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost trimis în judecată la începutul lunii iulie 2025 pentru infracțiunile de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii saudoctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată.

Procurorii acuză că Georgescu „a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare, într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”.

Ultimele articole

TNF 2026: București și Ilfov generează peste jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) prezintă...

Cel mai mare Târg de Nunți din Dobrogea revine la Constanța

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Constanța găzduiește...

Raluca Turcan îl acuză pe Nicușor Dan: „De ce a mizat pe ruperea PNL, dar nu și pe fracturarea PSD?”

Deputata PNL Raluca Turcan îl acuză pe președintele Nicușor...

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

Categorii