Numărul românilor dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania, de miercuri seară, a crescut la 22 de persoane, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundaţiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute şi pagube materiale. Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informaţiile privind dispariţia a 22 de cetăţeni români. Oficiul consular menţine un contact permanent cu autorităţile spaniole, iar verificările sunt în desfăşurare”, arată comunicatul ministerului de joi dimineață.
Numărul românilor dispăruți în inundații a crescut de la 13 la 22
Ultima actualizare oferită de MAE cu privire la numărul cetățenilor români dați dispăruți a fost miercuri seara, când au fost date dispărute 13 persoane.
MAE a anunțat că Ambasada României la Madrid este în legătură cu autorităţile centrale spaniole, prin intermediul ataşaţilor pentru afaceri interne, pentru a sprijini demersurile necesare, iar reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana continuă să colaboreze îndeaproape cu autorităţile locale competente şi sunt pregătiţi să ofere asistenţă consulară, dacă va fi necesar.
De asemenea, reprezentanții oficiului consular menţin legătura cu cetăţenii români care au semnalat persoanele dispărute, precum şi cu cele care ai semnalat dificultăţi, până la identificarea soluţiilor corespunzătoare de către autorităţile locale.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.