▶ MAE, anunț de ultimă oră despre cei patru români capturați de forțele speciale iraniene pe o navă sechestrată în Strâmtoarea Ormuz

Ministerul Afacerilor Externe a făcut publice joi noi detalii în cazul celor patru români aflați la bordul navei MSC Francesca, sechestrată de Iran pe 22 aprilie în Strâmtoarea Ormuz.

„Ministerul Afacerilor Externe urmărește cu atenție evoluția situației celor patru cetățeni români prezenți la bordul navei MSC Francesca, reţinută de autoritățile iraniene la data de 22 aprilie 2026”, a anunțat MAE, la solicitarea HotNews.

Potrivit MAE, din informațiilor obținute de Ambasada României la Teheran (inclusiv de la autoritățile iraniene), românii sunt în siguranță, le este asigurat accesul la utilități de primă necesitate și pot dialoga cu familiile.https://www.youtube.com/watch?v=Nwmvg10_5tI

Momentul descinderii trupelor speciale iraniene la bordul navei MSC FRANCESCA

„De asemenea, autoritățile iraniene au confirmat că nu au fost dispuse măsuri judiciare sau privative de libertate care să îi vizeze pe aceștia”, a precizat MAE.

De asemenea, ministerul spune că, în cadrul dialogului direct cu reprezentanții misiunii diplomatice, „cetățenii români au confirmat că nu solicită asistență consulară sau sprijin în vederea revenirii în perioada următoare în România”.

„Ambasada României la Teheran continuă să monitorizeze situația acestora, fiind totodată în contact şi cu autoritățile iraniene. MAE reamintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență pe teritoriul Republicii Islamice Iran au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Teheran: +98 21 77647570”, a mai precizat MAE.

MSC FRANCESCA este o navă de transport containere de mari dimensiuni (364 metri) sub pavilion Panama, potrivit site-ului de specialitate marinetraffic.com. Potrivit acestuia, portul de plecare a fost portul Dammam (Arabia Saudită) și destinația raportată era Hambantota (Sri Lanka).

Nava a fost interceptată de bărci rapide ale Gărzilor Revoluționare în Strâmtoarea Ormuz, care au invocat „încălcări maritime”.

Ultimele articole

Categorii